Despăgubiri morale de 380.000 euro obținute într-un accident rutier la Vaslui
Continuăm astăzi prezentarea seriei de cazuri rezolvate de către Casa de Avocatură ”Silitră & Asociații”. De această dată, este vorba despre despăgubiri din accidente rutiere pentru un caz petrecut în județul Vaslui.
O ambulanță ce preluase un pacient grav rănit și se îndrepta către Spitalul Clinic Județean de Urgență Vaslui, a fost lovită violent de către un autoturism al cărui șofer nu doar că nu a acordat prioritatea impusă de lege, dar nici nu a respectat semnul de “Oprire” din intersecție. În urma impactului, pacientul a decedat, iar membrii echipajului ambulanței au fost grav răniți
Familia pacientului decedat a solicitat asistență juridică de specialitate din partea Casei de Avocatură ”Silitră & Asociații”. Toți avocații au lucrat la acest caz, pentru a obține despăgubiri morale corecte de la asiguratorul autovehiculului vinovat.
Instanța de judecată a acordat celor 4 membri ai familiei pacientului decedat din Vaslui despăgubiri morale în valoare de 310.000 euro, iar pentru membrii echipajului de la Serviciul de Ambulanță o sumă totală de 70.000 euro.
Întrucât procesul intentat a fost doar asupra asiguratorului autovehiculului vinovat, întregul cuantum al despăgubirilor a fost suportat doar de către acesta.
Casa de Avocatură ”Silitră & Asociații” prin avocații săi specializați în Dreptul Asigurărilor și în obținerea de despăgubiri din accidente rutiere vă poate ajuta și pe dumneavoastră în situația nefericită a unui eveniment asemănător cu acesta petrecut în Vaslui.
Ne puteți contacta telefonic la numărul 0770.709.526 sau la e-mail secretariat@bogdansilitra.ro și vom analiza împreună cazul dumneavoastră stabilind pașii necesari a fi urmați pentru a vă obține despăgubirile cuvenite.