Despăgubiri în valoare totală de peste 400.000 euro obținute în urma unui accident rutier petrecut în Italia
Avocații specializați în Dreptul Asigurărilor din cadrul Casei de Avocatură ”Silitră & Asociații” au reprezentat în instanță cu succes și victime ale accidentelor rutiere petrecute în afara țării noastre. În cele ce urmează, vă vom prezenta pe scurt cazul unor români ce se întorceau din Italia.
Pe autostrada A1 (Milano-Napoli), în apropierea orașului Roma, un autoturism în care se aflau 3 persoane ce se întorceau în România a fost lovit violent din spate și proiectat într-un autocamion. În urma impactului, toți cei 3 ocupanți ai autoturismului înmatriculat în România au suferit vătămări corporale grave (leziuni și fracturi multiple) fiind transportați la Spitalul de Urgență din Roma (Italia).
Conform raportului întocmit de către echipajului de poliție sosit la fața locului, cauza producerii accidentului rutier a fost nerespectarea distanței regulamentare dintre autoturisme și conducerea cu viteză peste limita legală maximă acceptată pe acel sector de drum. În urma testelor efectuate, s-a stabilit de asemenea, că șoferul vinovat de producerea accidentului rutier era și sub influența substanțelor psihoactive.
Toate cele 3 persoane vătămate au apelat la Casa de Avocatură ”Silitră & Asociații”. Avocații noștri specializați în litigiile cu asigurătorii au preluat cazul și au administrat probele pentru deschiderea procesului în instanță. A fost chemat în judecată asigurătorul RCA al autoturismului vinovat de producerea accidentului. După multiple amânări și tergiversări cauzate de firma de asigurare, s-a obținut o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-au obținut despăgubiri din accidente rutiere în valoare de 405.000 euro.
Indiferent dacă dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră sau vreun cunoscut a fost vătămat într-un accident rutier pe teritoriul Italiei sau într-un alt stat din Uniunea Europeană, puteți apela cu încredere la avocații noștri deoarece aceștia au experiența necesară dovedită în a obține despăgubirile din accidente rutiere maxime cuvenite, în raport cu vătămările corporale suferite.